si "daca dragoste nu e..." sunt amintiri si mai e si viitorul, dar cum viitorul e acoperit cu mister, ramane trecutul, neschimbat, mereu acolo, mereu la fel, orice ai face mereu la fel...
am fost amandoi o lume intreaga, cu turme de oi si turme de boi...in mersul meu prin viata am apucat de firul ce il lasai in urma ta pe strada si te-ai desirat prin sufletul meu, incat nu a mai ramas din tine decat tivul ros de timp...ma fascineaza linia de orizont, un sfarsit pentru mine, un inceput pentru restul lumii, asa ca tine...sufletul nu-mi mai incape in forma stabilita de pielea mea, se revarsa prin ochi in valuri de melancolie, durerea mi-e cheag de sange stabilit in piept, iar amintirea e foc ce o topeste si-o face sa-mi impanzeasca tot corpul...ce sa fac eu cu partea din mine care este a ta?unde se duce iubirea care nu mai e?...m-ai calcat in picioare, dar vai, cu sosete albe...
si cand merg pe strada, merg impleticita, caci nu mai stiu unde incep si unde ma termin, inainte eram toata a ta, ma gaseam decupata si depozitata pe sertare in bratul tau si in mana ta si acum...acum am rani la picioare si rani in piept, vulcani de suferinta, caci nu mai pot sa merg pe un drum care nu mai este al meu...oare mai sunt macar sub talpa ta?sau m-ai strivit de tot si eu imi fac planuri nebunesti cum sa excaladez piciorul tau si apoi mai sus, tot mai sus, pana la gatul tau si mai departe...
calci in relatia noastra ca un pinguin, din groapa in groapa, eu te vreau vertical, altfel te trimit la tine acasa printre ghetari...suntem pasari fara calitatea de a zbura, suntem pasari doar prin fragilitatea de ou a ideilor pe care le nastem...te ascunzi dupa scobitori, tu mic, afurisit, inconstient, nerecunoscator, razacios si nefericit, antipatic si indispensabil, tu care poti sa sustii 2 afirmatii total opuse fara sa te contrazici...ne-am despartit din prostia ta, dar tie iti place sa poetizezi criminalitatea...
orice nastere presupune o moarte, orice inceput un sfarsit, tu mi-ai daruit iubirea ta cu moartea inclusa in ea...asta e legea inexorabila a vietii. sa nu ma compatimiti, caci asta e boala de care nimeni nu scapa, ca varsatul de vant, fara revenire, acelea care vin dupa, sunt imitatii, falsuri de iubire. cine zambeste?ooo, nu zambiti, caci de la asta mi s-a tras si mie si n-am scapat si mi-am spus ca nu e alta solutie si m-am aruncat pe culmile disperarii si-am cazut si cad si acum. imi doresc o armura sa ma apere de razboiul de zi cu zi de pe strada, o spada sa strapunga tristetea si -mi mai doresc un cal cu care sa pasesc peste cadavre. a venit frigul, gerul m-a inghetat, de aceea mi-am scos plapuma din dulapul cu amintiri, singura mea zestre si m-am invelit cu ea , dar mi-a fost asa cald ca mi-au iesit ochii din piept si te-am vazut cu inima, plamadit din acelasi material ca si idealul meu. atunci, de abia atunci am inteles pierderea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu