Cum spuneam, vrabiutele au turbat, fenomenul Osci se extinde, ia amploare, ca sa zic asa...si
nu e un dinozaur, nu e un submarin, e el, e Osci, da din aripioare cand ma vede, imi urmareste degetul prin apa, l-am dresat adica, adica stie si el sa faca ceva, cerculete in bolul lui rotund de sticla. Si cel mai important: e tacut, pentru ca e peste, si e fidel, tot pentru ca e peste si aripioarele lui nu functiuneaza in aer ci doar in apa, in apa din borcanul ce ii tine loc de casa. Deci pestii sunt utili pentru satisfacerea necesitatii de a poseda, pentru ca un peste e in totalitate al tau, chiar daca nu poti neaparat sa il iei in brate, sa plangi pe umarul lui, sau...dar faptul ca e acolo mereu, ca pare fericit cand se invarte in cerculete si pare ca nu ameteste niciodata, iar daca el e fericit doar cu putina apa si putina mancare, atunci eu de ce sa nu fiu fericita?
Ca rest soare, soare, soare, necantarit!!!
P.S. Te astept inca, ca si ieri, ca si maine, sub aceeasi umbrela sparta, cu acelasi pahar de cafea amara in mana, cu acelasi mers de balena pe uscat, cu aceeasi cercei afundati in perna, cam la fel de toanta incat sa cred ca eu sunt exact eticheta de pe borcanul tau cu fericire...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu