a cazut o frunza

poveste reala...2008...ea era impovarata de umbrele trecutului, el...el era minunat...avea asa licurici in priviri, licurici ce-i luminau ei noaptea...prima intalnire, "oficial" atunci a aflat ea cum poate sa-l numeasca pe cel ce avea chiar si initiala promitatoare...cadru de vis, muzica o lua inaintea imaginatiei lor, iar ei, ei nu mai erau el si ea, erau EI...atunci, intre ei, a cazut o frunza(aici a inceput povestea)...sa spunem deci cum frunza a fost locul intalnirii degetului ei cu degetul lui(pauza pentru oftat)...............(gata) mainile lor se intelegeu asa cand se atingeau, o luau inaintea intentiilor lor, el i-a spus ca-i plac mainile ei, ea l-a crezut, desigur, au convins-o licuricii din privirea lui...s-au placut, ce mai!...ei in tremura inima in imbratisarile lor, iar el...ei bine, el s-a speriat si a fugit...

ce incepe ca in povesti se termina ca in viata, cei doi au aterizat in lumea reala, si-au luat pe rand bagajele din nori si au incetat sa mai poarte el aripile ei, ea aripile lui, norii i-au extradat, acum fiecare isi poarta povestea in amintire, visand fiecare la soarele de dupa norul propriu...

moartea le-a fost prevestita inca de la inceput, de FRUNZA...povestea lor a durat cat o cadere de frunza, cadere de mai de sus, de mai de sus de vointa lor...asa sunt basmele scurte si se tarmina cu au trait fericiti pana la adanci batranete(separat, detaliile nu se includ in poveste)...

voi care nu stiti ce e romantismul, voi care nu mai credeti ca el exista, voi care aveti nevoie doar de lucruri concrete, de fraze directe, de actiuni fara efecte...nu radeti, macar nu radeti...


melodie.....aaaaa.....fat frumos - vama..........as putea sa o cant chiar eu :).........si fericire tot vama, vama veche, din aceeasi poveste

lady D

lady D

mereu cu fard, mereu cu stil, covoare rosii se intind pe unde trece ea, aerul surade in jurul degetelor ei care danseaza, ea e lady D, my lady D, zambet fin, ironica privire in coltul ochiului dintr-o parte, in rest doar albeata de perla, magnet de atentie, te uiti la ea pentru ca nu poti sa o eviti, straluceste ceva in materia ei, are sclipici in atomii pielii ei, feminitate degajata, parfum ametitor, e ea, e lady D, o recunosti de la prima privire, blond in nestire, poarta refuzul pe buze, interdictia in strambatul nasului, tot ce poarta, poarta scump, rafinat se aseaza totul pe ea, doar petale si puf iti inspira, lady D, my lady D, deloc naiva, desi ai putea crede, delicatete in gesturi, agerime in ganduri, moliciune in curbe, fulgere in cuvinte, este sublima fara precedente,
lady D...

mister
http://www.youtube.com/watch?v=nxJUABtNtec
rafinare incontestabila


ps: noapte alba, cap sec, indiferenta ingenua...econometrie(deloc sublima) ca antiteza

sa cresti MARE!

ti se pare uneori ca nu ai mai crescut,

ca nu ai mai invatat nimic,

ca nu te-ai schimbat deloc,

ca esti acelasi de mult tare,

de o viata,

ca te-ai plafonat undeva in existenta asta pe aceeasi treapta mediocra,

de pe care nu mai urci deloc,

ca te-ai limitat la prea putin,

ca in sfarsit nu ai mai evoluat,

traiesti in eter,

mergi pe aceleasi strazi,

spre aceeasi casa,

cu aceeasi floare la geam,

cu aceleasi anotimpuri,

aceeasi oameni care sa le populeze...

dar intalnesti pe unul din drumurile acelea cunoscute un vechi prieten pe care nu l-ai mai vazut demult care te ajuta sa iti amintesti de tine de altadata si realizezi ca nu mai esti acelasi,

in nici un caz acelasi si chiar daca nu ai facut lucruri mari,

ai facut totusi lucruri importante,

ai trecut prin focul lumii asteia care te-a purificat asa de materie adiacenta

si te-a modelat intr-un mare fel...

si ai devenit poate nu cum vroiai sa devii,

poate mai mult,

poate mai putin,

dar de stat nu ai stat,

lumea curge inexorabil inainte si te trage dupa ea,

mai plutind,

mai plonjand,

mai cu capul la fund

si chiar daca nu ai mers pe toate valurile in picioare,

ai perceput dualitatea lumii,

ai invatat ca poti sa tragi aer adanc in piept si sa te scufunzi sub val,

sau poti sa incerci sa fii mai presus de val, mai aproape de cer...

viata functioneaza atata timp cat faci alegeri,

invata, deci, mecanismul valurilor!

citat: "Danseaza ca si cum nu s-ar uita nimeni la tine!"

melodie de inspiratie: Jason Mraz -Life Is Wonderful

zbor

pentru cei care s-au simtit macar o data captivi in lumea asta, din cauza constiintei, din cauza "gurii lumii", din cauza lipsei curajului, din cauza minciunii, din cauza vremii, din cauza altora, din cauza melancoliei, din cauza lipsei, din cauza prostiei, din cauza iubirii, din cauza neconcordantei, din cauza singuratatii, ori din oricare alta cauza...va dedic poza de mai sus, cu sfatul:

INDRAZNITI!

sfatul e valabil si pentru mine...

film asortat la sfat: The Shawshank Redemption

melodie: Katie Melua- orice

imposibilitati pregnante

sa vezi si sa n-ajungi,
sa vrei si sa n-ai cu ce,
sa poti si sa n-ai cum...

Melodia zilei: The Perishers-Trouble sleeping
Filmul zilei: Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii

DA deghizat in NU

Era o vreme cand stiam sa spun NU, atunci eram puternica si independenta, dar stiam sa spun NU, pentru ca tu spuneai DA, iar acum cand tu spui NU, iar eu as vrea sa spui tot DA, eu spun tot NU, dar ma comport ca si cum as spune DA, caci si tu te comporti intrucatva ca si cum ai spune DA, dar, intr-un final, nici unul nu-l mai stie pe DA. Tu NU, eu NU, DA-ul nu mai are nici o sansa. NU-ul a triumfat, desi nu e cel adevarat.
Tu nu vei mai spune DA nici daca ma voi da eu de trei ori peste cap inapoi, intr-o dimineata cu exact un nor pe cer, cu exact doua pasari care sa cante la orizont, iar eu nu voi mai spune DA...niciodata (nici daca imi vei mai pune din nou voalul acela alb pe tample din priviri).

strop cu strop

ploua, ploua cu tot felul de minusuri mari, de peste tot, din toate partile si atunci evident iti cauti umbrele, te agati de orice ar parea ca seamana cu maner de umbrela, te agati de orice ceva cu maner...imbratisezi un copac, ii furi verticalitatea si pleci mai departe, cu sufletul schiop, pentru ca radacinile le lasi la marginea zilei de azi...de acum vezi albastru, esti chiar tu ploaia...plus!

multumesc umbrelelor din viata mea, in general, celei de azi, in special!

nostalgie sura...

hai sa cersim, sa cersim un carusel, sa rontaim acadele sub soarele gol, sa inghitim tot compotul ca sa sfarsim anotimpul asta artagos...hai sa ne jucam, vino, ia-ma de mana, ia-ma ca si cum asta ti-ai dorit un anotimp intreg, fulg cu fulg...hai sa desenam un copac, un copac rotund cu trei radacini, un copac ca o vata de zahar...

hai vino zambeste-mi ca un copil vinovat...clipeste ca o fetita rusinoasa si priveste-ma pe sub genele tale arcuite frumos...arata-mi ca stii sa iti ciocnesti aratatoarele in mod consecutiv, fascinat de o asemenea reusita, ca si cum atunci ai fi creat tu viata...acopera-ti buza superioara, ca si cum ai scoate aer polar pe nari, cu buza maxilarului tau tremurand...bosumfla-te ca si cum ti-as fi furat jucaria preferata...ca si cum viata ta s-ar sfarsi fara acea unica si minunata jucarie blonda si suava...hai vino si ia-ma de mana, ca si cand mana mea te-ar salva de zmeul cel cret...hai vino si...vino.

hai sa ne facem o casa din banca de scanduri roase de sub copacul nostru, din fata caruselului nostru, cu borcanele goale de compot de pe rafturile ei...hai sa ne facem o casa mica cu mansarda, cu flori si mult caprifoi in gradina, dar mai ales, mai ales cu acoperis rosu si piramidal care sa strapunga norii si sa rasara soarele...

BALET

BALET...sa invatam cu totii BALETul

BALETUL e sportul celor ce isi baga picioarele cu eleganta.

deci...BALET

ps: din aceesi categorie, postul "la multi ani!" a fost rectificat spre sfarsit,
pt cei ce "nu intelege", e lege.
{ citatul cu parastasul e din "Platonov";) }

Osip

teatru...am fost ieri la teatru...teatru e bun, te duce intr-o alta dimensiune, am fost la "Platonov" de Cehov, m-a impresionat mult mai mult decat filmul, "Yes men" pe care l-am vazut tot de curand...probabil ca nu as fi scris despre teatru daca nu mi s-ar fi intamplat sa primesc biletele gratis de la un actor, asa, pur si simplu gratis, si nu de la orice actor, ci de la cel care juca, paradoxal, rolul negativ, Osip, adica intrucatva negativ...am ramas foarteee surprinsa sa vad ca ti se pot intampla si lucruri pozitive in lumea asta...daca mi-ar fi cerut pret dublu pe un bilet pentru ca l-am luat cu putin inainte de inceperea spectacolului m-as fi mirat mai putin, dar asa?...

orice intamplare negativa nu m-ar fi surprins absolut deloc, sunt atat de obisnuita sa imi cada cate ceva in cap pe strada, din senin , in timp ce merg...sa se aseze altcineva in metrou pe scaunul pe care vreau sa ma asez eu, de care nu ma mai despart decat cativa centrimetri...sa imi ofere cineva vreo revista pe strada si apoi sa imi ceara bani pe ea, sa ma indrume cineva pe dumul exact opus,(din cauza asta port mereu o harta in poseta), sa...orice...dar sa iti dea cineva, ceva fara sa ceara nimic inapoi decat un simplu "multumesc", si cateva aplauze in cazul meu, mda, aste e straniu...

imi place la teatru ca toata lumea e data cu parfum, parfum bun, e linistita, nu comenteaza, nu urla, nu tipa, e liniste in public, cu alte cuvinte, e lume civilizata...e placut sa stai printre ei, ai si tu impresia ca esti OM, domnule, da simti ca esti om, nu altceva, orice altceva...si apoi e jocul, desigur, actul care te captiveaza, viu, fara duble, cu oameni adevarati, nu imagini...

nu ma voi apuca acum sa povestesc piesa, a fost o incantare a spiritului...cred ca as putea sa ma indragostesc de un actor si sa merg sa il vad cum joaca in fiecare seara, as merge de 1000 de ori la aceeasi piesa, nu m-as plictisi, l-as vedea mereu altfel, desi ar rosti mereu aceleasi replici, dar eu l-as vedea mereu altfel...da, as putea sa iubesc un actor...

as putea spune mai multe, dar nu sunt decat o amatoare in ceea ce priveste teatrul asa ca...DUCETI-va la treatru!

vitraliu

iti aduci aminte cand mi-ai spus ca daca ar trebui sa te gandesti la un inger, te-ai gandi la mine?...ce nevoie crezi ca are lumea asta de ingeri?ce nevoie ai avut tu de un inger?l-ai aruncat la primul strop de foc de iad...ce nevoie are lumea asta de ingeri cand zborul e luat in ras, cand aripile mele nu starnesc decat si mai tare rautatea celor din jur, ce sa fac cu ele?

cum sa devin imuna la tot raul din jur, de ce trebuie sa devin si eu tot de plastic, de ce nu te lasa lumea asta sa fii de sticla, de ce simt nevoia sa arunce cu pietre in tine cand te vad de sticla, de parca din cioburile tale si-ar ridica ei palate, de parca le-ai sta in drumul lor spre fericire, asa vad ei fericirea, castigata prin sacrificarea altora?

ce sa fac eu cu toata sensibilitatea mea?cum sa ma adaptez lumii asteia cand nu am masti, cand nu stiu sa mint, cand nu stiu sa fac complimente gratuite, cand prefer sa ma sacrific pe mine decat sa ripostez, cand nu sunt alcatuita din materialul ala care te face sa te adaptezi la orice forma, cu orice pret...

mi-a spus odata, cineva, ca eu traiesc in carti, in cartile pe care le citesc, unde lumea e perfecta, ca lumea asta reala nu e asa...asa o fi...dar daca pretul de a trai in lumea asta e pierderea sufletului, atunci pretul lumii asteia e prea scump pentru mine, nu-mi permit...

ce sa fac eu cu mine?ce sa fac eu cu mine asa?

altceva

tu nu ai nevoie de fete ca mine, fete ca mine gasesti oricum, fete ca mine capabile sa iubesca total si desavarsit o singura persoana, sa se agate de sufletul tau, sa-ti fie bolovan legat de gat, sa fie in stare de orice numai sa te tina langa ele, sa sacrifice orice pentru iubirea voastra, sa se rezume pe ele la fiinta ta, sa faca orice numai ca sa iti fie pe plac, sa te iubeasca si atunci cand le lovesti cu, vorbe, cu fapte, cu jigniri, cu injosiri, ele sa taca, sa taca si sa isi doresca sa le spui orice, numai sa le spui, care sa creada ca sunteti sortiti unul altuia, care sa creada ca le vei iubi toata viata ca in prima zi, de fapt ca dragostea va creste cu fiecare zi, cu fiecare te iubesc spus, fete care sa te plictiseasca cu prea multa iubire, cu prea mult devotament, cu prea multa grija, atentie, sa te enerveze cu prea multa posesivitate si gelozie, care sa nu iti ceara altceva decat sa le iubesti putin in fiecare zi, care nu iti ceara palate, nici servitori, ele sunt de ajuns, care nu iti cer decat sa pasiti tinandu-va de mana prin viata, care au nevoie doar de un umar pe care sa isi puna lacrimile, niste buze sa le striveasca zambetele si niste brate sa le cuprinda temerile, fericirile, sa le cuprinda sufletul prin piele, nu, nu ai nevoie de fete ca mine, caci fete ca mine se gasesc, fetele ca mine nu stiu sa iubeasca unul ca tine, tu ai nevoie de ALTCEVA mai EVIDENT, mai IMPERTINENT...

nascuta prea tarziu

azi ploua...minunata zi, azi mi-am permis sa imi satisfac placerea mea de-a ma plimba, si nu oriunde, ci pe stradute vechi, cu case vechi, probabil cu oameni vechi, adica asa imi place mie sa imi imaginez, ca dupa acele ziduri vechi sunt oamenii cu amintiri vechi, cu iubiri vechi...

nu ma plimb pe bulevardele anoste, cu magazine cu geamuri mari si curate, cu manechine tepene, cu oameni de plastic care se busesc unul de altul fara se se sparga...nu-mi plac bulevardele largi, cu masini multe cu soferi furiosi...

imi plac stradutele pietruite, pavate, cu gropi multe, pe care masinile nu se aventureaza, pe care nici timpul nu prea se aventureaza sa treaca...ce minune a bucurestiului, comoara pe care atat de putini o exploateaza, caci sper ca nu sunt singura cu astfel de pasiuni, desi nu cunosc pe nimeni care sa imi impartaseasca placerea aceasta, de aceea ma si plimb singura...poate ca mai exista persoane ca mine, care lasa timpul pe umerii altora si intra pe stradute vechi pentru a uita ca trebuie sa alergi mereu, sa te grabesti mereu, de acasa la metrou si de la metrou inapoi acasa...urata inventie metroul, parca am fi "orbeti"...care vor sa uite macar pentru cateva strazi de catelul de acasa, de omul care a uitat sa o sarute la plecare(se grabea), de indiferenta generala ce ploua peste noi, peste noi toti si ne patrunde in cale mai ascunse colturi ale inimii...

pasiunea mea pentru case vechi...mi-a promis o prietena ca intr-o zi, de ziua mea asa, ma va duce intr-o casa parasita si ma va lasa sa petrec singura acolo, eu si casa, casa si cu mine, doua entitati pustii...ea cu amintiri scrijelite pe pereti, cu jucarii stricate in pot, eu cu amintiri infipte in piept, rani adanci, cu jucariile uitate undeva in trecut, dar nestricate, mi-a fost mereu mila sa stric ceva, chiar si o jucarie, am facut parte din categoria de copii cuminti care nu strica jucarii...casa asteptand noi oameni sa o populeze, eu asteptand noi oameni sa ma faca sa traiesc, sa traiesc pe scene noi, emotii noi...

batrane case, batrana si eu...

si ploaia de azi a fost o binecuvantare pentru plimbarea mea, a fost, asa, cu picuri mici si rari, cat sa faca strada oglinda, acoperisurile sa straluceasca, felinarele galbene sa para baghete magice ce imprastie in jurul lor caldura, nu lumina, caldura...mi-am facut salul turban si am pornit in sus pe covorul meu fermecat, tesut din vise...

nu-i asa ca nu eu am inventat pasiunea asta cu plimbarile pe strazi vechi, nu-i asa ca mai sunt oameni carora sa le placa sa mearga pe strazi vechi, cu pomi cocosati, cu caini ragusiti de dupa garduri, pe strazi unde etajele nu s-au inventat, unde oamenii nu se plang ca timpul trece prea repede, unde cerul e mai larg...?

nicaieri nu ma simt atat de bine ca pe strazile mele inguste, e ca si cum linistea strazilor ti-ar intra in suflet pe fereastra irisilor, e de ajuns sa le vizitezi si ele iti imprumuta intelepciunea lor in fiecare pas...

calea diamantului

...pietrificare si vid

nu era decat un guvid

unul care stia multe cuvinte

e seceta in desertul de pe munte...

...a murit clovnul de la circ, mi-am desenat 2 lacrimi pe obrazul stang, a cazut in groapa de oameni cu nasuri alungite, si nasul lui l-a tradat si a devenit si el la moda, desi moda nu-i statea bine, dar el nu vedea, avea oglinzi sparte in care se uita, singura oglinda buna, cea din sufletul lui, a fost acoperita, acoperita de muschi si mai ales de licheni, acolo in Siberia unde s-a dus el asa e, a murit clovnul de circ si circul canta moartea lui cu trambite ascutite si lacrimi false impodobesc obrajii mei caci a murit clovnul de la circ...

la multi ani!

DIN SERIA: si mortii au aniversarile lor, se cheama pomeni

cel mai frumos cadou-un buchet de vreo 70 de papadii+o floricica albastra in mijloc
cele mai frumoase flori-un buchet de margarete albe
cea mai frumoasa declatatie-e cel mai bun sandwich pe care l-am mancat vreodata
cea mai tandra senzatie-cand ma sarutai in somn dimineata
cel mai frumos dans-cel de la majoratul tau cand nu erai cu mine si ma iubeai
cea mai frumoasa logodna-cea cu papadii din fata bisericii
cel mai frumos sarut-cel da la majoratul meu, cel cu frisca, primul
cele mai frumoase lacrimi-ale tale dupa ce te-am parasit dupa 3 zile
cea mai buna mamaliga-cea careia ii faci tu ochi si gura
cea mai frumoasa carte-una cu extraterestri, prima ta carte, pe care ti-am dat-o eu ca sa o citesti, mi-ai inapoiat-o cu dedicatia...cate carti trebuie sa mai citesc ca sa fiu destul de bun pt tine?
cea mai frumoasa cina-cina pregatita de tine, in secret, la un an impreuna, cea cu ciorba de burta, peste, friptura, prajituri, fructe, vin rosu(pe pereti), gin si desigur lumanari
cea mai frumoasa melodie-te vad in toate femeile-taxi
cea mai frumoasa masa-cea servita pe malul Dambovitei
cel mai frumos tavan-cel din camera mea cand erai cu mine in pat
cel mai frumos sforait-evident, sforaitul tau care ma facea sa adorm linistita
cea mai frumoasa plimbare-cea in care am inconjurat Herastraul
cea mai frumoasa piesa de teatru-o stii care, la care am stat pe locurile privilegiate, din intamplare
cea mai frumoasa calatorie cu metroul-cea in care am am mers de la un capat la altul al trenului in mers, tinandu-ne de mana
cea mai frumoasa aniversare-a ta la 20 de ani cand m-ai spus ca m-ai vazut pentru prima oara femeie
cea mai frumoasa calatorie cu trenul-cea in care stateam pe hol pe bagaje si ma sarutai spunandu-mi ca lumea crede ca suntem de curand impreuna desi eram demult
cea mai frumoasa revelatie-a mea cand am vazut o familie pe strada, sotii amandoi erau seriosi si tristi si nu se tineau nici macar de mana, iar tu mi-ai spus ca familia ta nu va arata asa
cea mai frumoasa replica-toate replicile tale insotide de un "zambet de femeie care minte"
cea mai frumoasa reprezentatie-a ta cand mi-ai lipit ochelarii aceia cu rame negre groase(cei de le-am spart eu lentila cand eram cu tine si a sunat fixul, pe vremea aceea aveam fix...oauuu)
cea mai frumoasa intuitie-a mea..."never for ever!"
etc......etc.....etc......

cel mai frumos sms-"nu mai sunt q larisa.tu esti bine?!" HA-HA...ha(ironic) "miroase a parastas"
EXPLICATIE(pt cn nu a inteles): mesajele de dincolo nu ma mai ating, decat sub forma de amintiri, iar sms-ul asta a fost jalnic PUNCT

cea mai frumoasa zi-fiecare zi petrecuta alaturi de tine

"traistuta" de acasa...

gara....o adunatura de oameni-furnici care alearga incoace si incolo, majoritatea din astia "din provincie", cum ne spun "capitalistii" nostri bucuresteni...din multime se disting: o batranica cu ochelari de soare...probabil ca floarea varstei avea nevoie de soare sa creasca, dar atunci de ce se apara impotriva lui, a soarelui imaginar?, caci cerul era cenusiu ca punga unui aurolac(macar un exponat de genul asta intalnesc de fiecare data in gara), o tanti care fumeaza din mers, bagaje multe care se tarasc credincioase dupa stapani...

trenul...minunatul tren, mijlocul prin care nu mor eu de foame aici la facultate...minunata si privelistea de studenti care isi asteapta pachetele(in pungi de rafie, de plastic, genti cu roti, cu rotile, cu torti, mai mici, mai mari)...si pachetele coboara prin fereastra mica a locomotivei spre cei cu numele strigate de nenea care conduce trenul(sa-i traiasca familia)...asta e o experienta pe care, ca student, nu trebuie sa o ratezi...no way...

bagajul meu...o geanta cu mancare si inca una cu haine...o primesc prima oara pe cea cu haine si apoi sunt avertizata ca urmatoarea e grea...GREA domnule, ca de fiecare data, mancarea e grea mereu la mine...iubiti sunt buni, sunt buni la carat bagaje, iar cand nu sunt, Loreta cara singura bagajul, dificil lucru cu o mama grijulie si prevazatoare care pune geanta mereu plina, ca sa aiba fata de toate...MAMA, minunata fiinta, cum stie ea mereu ce iti place sa mananci, ce cocolino iti place sa iti parfumeze hainele...taximetristii avizi dupa cativa clienti "din provincie", nestiutori, pe care sa ii plimbe aiurea prin minunata "capitala", se uita la mine, compatimitori: "domnisoara, un taxi", "ce taxi domnule?", ce taxi, exista RATB-ul, pentru oamenii ca mine...adevarul e ca as putea sa ma duc cu taxiul pana la camin, care e aproape de gara, dar cum sa ratez eu experienta asta de a trage dupa mine "ditamai" geamantanul...cred ca mi-ar sta in gat mancarea daca as sti ca nu am tras eu de ea, ca nu m-am tarat cu el, gafaind din toti rarunchii...numai asa e buna mancarea, cand stiu ca "am tras tare" pentru ea...

105-ul...minunat si asta, 2 sau 3 statii pana la mine, atat, dar o adevarata aventura...inghesuiala, imbranceli, injuraturi, "-inaintati?", "-coborati la prima?", batranei cu ochii dupa scaune libere ori dupa victime pe care sa le ridice in picioare pentru a-si respecta batranetile lor, pungasi, tigani(rromi, pardon), mutari strategice pentru a cauta loc de bagaje, mai la stanga, mai la dreapta...ce taxi?ce masina?...cand voi avea masina, imi voi aminti cu drag de vremurile astea, cum sa te bucuri de unele lucruri, daca nu stii cum e fara ele?...pe geam(daca mai am loc sa ma uit) privelistea casei cu tabloul celebru al lui Grigorescu pe post de fereastra, geniali romanii, cum au arta in sange si o pun la vedere sa ii reprezinte, fie el si CARUL CU BOI(am sa ii fac odata o poza, daca se indoieste cineva de faptul ca asa ceva exista)...

drumul pe jos...2 strazi, nici prea lungi, nici prea scurte...strategie pura...imi stabilesc, asa din ochi, cat pot sa merg cu bagajul greu in mana dreapta si locul unde imi voi pune jos geanta, caci e noroi pe jos...trag aer adanc in piept si ridic...merg pana la locul stabilit, fie ca mai pot sau nu, apoi, dupa 2 min de respiro schimb mana...bis, bis...tot asa pana in camera...

rasplata...indestulata si chiar putin in plus...supriza de data asta, cereale cu musli(nu stiu ce e "musli" asta, dar e bun tare, si ce e si mai bun, e ca mama stie si ea ca pentru mine e bun)...un borcan cu ciuperci intr-o cisma, in cealalta bani, ingenioasa tare mami meu...in rest mancarea toata din meniul stabilit cu mama la telefon o saptamana intreaga, seara de seara...stiu deja ce trebuie sa mananc prima oara, a doua oara, ce se strica repede, ce "tine", stiu de la mama, desigur, mancarea are si ea instructiunile ei de folosire...insirarea borcanelelor, a pungilor, a caserolelor, pe geam, pe pervaz...de ce pe geam?pentru ca e iarna, slava Domnului! si desigur pentru ca nu avem frigider in camera...am avut unul, chiar mare si frumos si alb si bun, dar mi s-a furat, printre alte lucruri care mi s-au furat de cand sunt in orasul asta...cum se poate fura un frigider?...Bucurestiul, orasul tuturor posibilitatilor!...mi s-a furat printre degete, asa...:)...nu-mi mai ramane decat sa mananc mancarea mereu buna a mamei, sa ii spun "Sarut mana pentru masa!" prin telefon...si sa ma bucur, cu burta plina, ca toate acestea mi se intampla...

multumiri....multumesc in primul rand mamei, fara ea nu as mai fi avut cum sa scriu toate acestea, trenului, "soferului" cinstit de tren ca nu face "pene" ca sa imi zboare bagajul...RATB-ului, si nu in ultimul rand mie, pentru ca am umeri zdraveni si pot sa car tot ce-mi trimite mama mea generoasa de acasa...

re: 13 cu ghinion

azi m-a muscat pentru prima oara in viata mea un caine. de ce?era pur si simplu pe celalat trotuar si alerga singur in jurul cozii proprii (cunoasteti imaginea), s-a uitat la mine, m-am uitat la el, am zambit, mi-am spus "uite un caine naiv", cred ca a inteles el ceva, si-a simtit orgoliul ranit si a venit tinta la mine alergand...mie nu imi este frica de caini, si intotdeauna mi-am spus ca daca ma va ataca vreodata vreun caine am sa stau linistita, si asa am stat, desi imi batea inima putin mai tare, m-am oprit din mers si l-am lasat sa isi faca treaba, o gaura de colt din maxilarul de jos in cisma mea de piele groasa si alta zgarietura cu un alt colt...nu am spus nimic, decat "am cisme rezistente", proprietarilor cainelui care m-au intrebat daca m-a muscat, de parca nu era evidenta treaba...si inca ma intreb de ce a facut-o, frica nu mi-a fost, de tipat nu am tipat, de calcat nu l-am calcat, si atunci?

poate doar ziua de marti 13 s-a razbunat pentru ca mi-am permis sa spun despre ea ca aduce noroc...

mie care nu imi era frica de animale, ci doar de oameni...si tot nu imi e frica de caini, nici de acum inainte nu imi va fi...nici de oameni nu imi va mai fi...singura de care ma tem sunt eu...persoanele din jurul meu imi fac rau atat cat le las eu sa imi faca, totul porneste de la mine si se intoarce la mine, cu mine incepe raul si binele si tot cu mine se termina...

13...cu noroc

...instalata in vastitatea calmitatii mele fara margini, profund linistita, ma vad in ochii tai si ma vad frumoasa, in ochii tai ma vad frumoasa cum nu m-am mai vazut demult, ca intr-o oglinda mi se intorc razele si mi se astern pe pometi...

azi sunt frumoasa pentru ca tu ma faci sa fiu frumoasa...

am fost frumoasa, intr-o zi frumoasa, am mers iar pe stradutele mele, am colindat iar anticariatele mele, am mers iar cu autobuzele mele, cu soarele meu deasupra, azi toata lumea a fost a mea, toata lumea grabita de pe strazi, toti cainii cu cozile incolacite de frig...pana si frigul a fost al meu, pana si frigul...

colind de fata zvapaiata, imbracata pana in dinti, cu zambetul pana la inima, cu ochi nu prea cuminti si pasi mari in plimbari...

azi am adus un cer intreg intr-o camera mica, cu tavanul prea scurt pt visurile mele...intr-o zi, poate la vara, va exploda de la atatea vise ingramadite pe fiecare praf de var, va exploda tavanul si va invita soarele tot sa-mi intre in pat, pe masa, in san, in hainele din dulap...abia astept primavara...sper sa ma astepte si ea pe mine, copila incapatanata ce refuza sa creasca...

azi am fost frumoasa, pentru ca tu m-ai vrut frumoasa...

Semnale si Sisteme

Semnalele sunt peste tot in jurul nostru, interpretarea e mai greu de obtinut, trebuie sa ai instrumentele necesare pt a masura datele ce iti sunt oferite in viata pe diverse cai, semnalele sunt peste tot...norii sunt un semnal pt vreme urata, un strambat din nas e un semnal pt o indispozitie, semaforul rosu e un semnal pt interdictie, un zambet pornit din ochi e un semnal ca esti pe calea cea buna...trebuie doar sa ai ochii mintii bine deschisi ca sa vezi...trebuie sa te faci apa pentru a intelege marea, sa te faci negru pentru a intelege intunericul...acum ca sunt stanca, te inteleg chiar si pe tine(cel mai bun sandwich pe care l-am mancat vreodata)...trebuie sa inveti pasareasca daca vrei sa afli mersul norilor...semnalele sunt cai de acces in lumi paralele...
Dar instrumentele de masurat semnale?...da, de astea faci rost greu in viata, ori esti tu atat de obiectiv, incat sa inveti unele lucruri total detasat de durerile adiacente procesului de invatare, ori iti pregatesti batiste multe pt lacrimile sufletului tau...sistemele sunt deduceri trase de par, sunt cearcanele mintii, sunt rezolvarea cubului rubik, sunt acelea ce te duc la locul marcat cu X...
Semnal mi-e inima!
Sistem mi-e creierul!

invat sa invat...

singura...
am invatat sa am rabdare,
am invatat sa astept,
sa nu ma mai grabesc,
am invatat ca lucrurile bune mai vin si singure la tine, fara sa urli si sa te zbati si sa tipi ca le vrei, am invatat ca nu trebuie sa spui intotdeauna ce vrei ca sa ti se ofere,
am invatat sa ma bucur de ceea ce am, de ceea ce sunt,
am invatat ca sunt buna, chiar dak unii nu vad asta,
am invatat ca valoarea iti este apreciata de oamenii care au valoare,
am invatat sa fiu mai inteleapta, mai buna,
am invatat ca nu trebuie sa disperi la orice dificultate intalnita in drumul tau, ca trebuie sa iti accepti infrangerile pt a putea invinge candva,
am invatat ca nu trebuie sa regret nimic, sa ma bucur ca mi s-a intamplat, ca am putut sa traiesc acel ceva, chiar daca atunci m-a durut,
am invatat ca in viata nu se intampla totul cum, sau cand vreau eu,
am invatat ca prietenii adevarati stiu sa ierte si sa fie langa tine, desigur am invatat ca mi-am ales bine prietenii,
am invatat ca pot sa ajut, ca pot sa fiu ajutata,
am invatat ca singuratatea poate fi buna, dar ca uneori nu trebuie sa fii singur,
am invatat ca eu trebuie sa stiu sa ma cunosc cel mai bine,
am invatat ca lucrurile se aranjeaza intr-o anumita ordine, dintr-un anumit motiv, hazardul e greu de obtinut, rutina e ieftina,
am invatat ca doar eu ma pot ajuta cu adevarat,
am invatat sa iert, dar ca nu trebuie sa uit,
am invatat ca sunt mica intr-o lume mare, dar ca pot creste mare intr-o lume mica,
am invatat multe lucruri, dar cel mai important,
am invatat sa ma iubesc pe mine.

stima lui Grigorescu!

N-ai vrut sa imi fii alaturi la greu, nici nu ai incercat...ai fugit ca un catelus cu coada intre picioare, si eu care credeam k eu sunt cea care nu stiu sa fiu puternica, dar am fost si te-am tinut de mana cand invatai sa mergi, desi nici eu nu eram invatata, dar tu, tu m-ai aruncat in prapastie fara mila, m-ai vazut pe marginea neantului si ti-a facut o placere sadica sa ma vezi cazand, caci doar te-ai prefacut ca mana ta imi e disponibila, te-ai prefacut cu toata puterea ta...nu era mai simplu sa imi spui ca ai gasit alta mana?de ce ai mers cu ambele maini ocupate, nu te-ai simtit sfasiat, tras in doua parti opuse deodata, captiv intr-un pat al lui Procust?ai crezut ca poti fi binal, dual, alb-negru, alfa si omega, inger si demon, yin si yang?ai gresit, ai mintit,ai deziluzionat...in ochii mei esti patat...am invatat sa merg singura pe drum, cu fruntea sus, cu privirea inainte, cu pacea in suflet...poti spune tu acelasi lucru?nici nu mai conteaza, nu ma mai intereseaza...si daca te crezi important pt ca scriu despre tine, poti sa te desumfli, esti trecut la pomelnicul de morti in viata mea, am sa ma rog totusi pt tine, caci si lucifer a fost inger...te las in CARUL TAU CU BOI, cu bine, dezintegrare placuta...

scrisoare catre fostul iubit

dragul meu ex,

ai sa ramai perplex,

dar eu sunt perfect bine,

nici nu ma mai gandesc la tine,

mi-am gasit un iubit mai bun,

inalt, inteligent, sensibil, brun,

fac cu el tot ce faceam cu tine inainte,

plus inca altele mai putin sfinte,

toate lucrurile facute de tine erau cu degete de copil tremuratoare,

el stie sa faca lucrurile sa para mari si sigure,

el imi spune ca ma iubeste si-mi ofera flori,

imi ghiceste gandurile si-mi da fiori,

imi sterge lacrimile si-mi spune ca totul va fi bine,

imi admira felul de-a iubi si mai ales pe mine,

ma strange in brate atunci cand sunt suparata,

at marea devine linistita si nicidecum sarata,

imi spune ca eu sunt ce astepta el de la viata,

ma ia de mana prin gropi si ma-nvata,

ca tu ai fost doar un iubit magar.
si ghici ce? e doar un iubit imaginar...

de ce nu poti spune te iubesc?

de ce ne complicam noi viata atat de mult? de ce ne dam seama de valoarea unui lucru abia at cand il pierdem sau at cand si-l doresc si altii sau at cand este imposibil sa il obtinem si nu ne bucuram niciodata de lucrurile simple, de ceea ce ni se ofera gratis, neconditionat, fara sa ni se ceara nimic in schimb, decat sa ne bucuram de el?

de ce nu poti spune te iubesc?

de ce nu putem spune ca iubim at cand iubim, de ce nu putem sa ne aratam slabi at cand suntem asa, de ce e lumea asta o inchisoare pt oamenii sensibili?

de ce nu poti spune te iubesc?

ma gandesc uneori ca trebuie sa fi avut o viata anterioara in vremuri indepartate, cand femeile purtau fuste cu cercuri de sarma, cand doar iubirea le storcea creierul, le sfasia inimile...(oare ce ma leaga atat de tare de viata mea anterioara, oare ce am lasat in urma atat de drag de ma urmareste inca si dupa moarte?)...traiam intr-o vreme cand viata era mult mai simpla, cand iubirea era mult mai sincera, cand aveai voie sa fii modest, cand oamenii nu purtau masti...sau poate asta e lumea inventata de imaginatia mea...

de ce nu poti spune te iubesc?

de ce nu putem sa stam doar in pat si sa ne bucuram de tavan, iar si iar, fara sa avem idee ce inseamna sa te plictisesti?de ce nu ma mai poti tine de mana pe strada si mie sa mi se para ca pasesc pe nori?de ce nu poti sa imi zambesti simplu si eu sa deduc simplu ca ma iubesti?de ce ne complicam viata alergand dupa ceva ce nu exista?

de ce nu poti spune te iubesc numai pe tine?

Nu stiu sa fiu la moda

NU STIU SA FIU LA MODA....nu apartin nici unei mode, dar nici nu am o moda a mea, au fost inventate toate cu mult inainte sa ma nasc eu ...am cate putin din multe mode care mi se potrivesc, sunt cum s-ar spune un amlgam de preluari din mai multe mode...nu stiu care e cel mai tare film la moda, cea mai in voga formatie, cea mai ascultata melodie, nu stiu sa dau sfaturi nici makr in materie de carti, desi citesc atatea...NU STIU SA FIU DECAT PENTRU MINE...

Sunt un fel de om-burete, doar absorb ce e in jurul meu, dar nu dau nimic inapoi...ma simt uneori plina si at plang, pt k altceva nu stiu sa fac...nu pot sa vorbesc makr, decat at cand sunt sigura ca ceea ce spun e bine, iar asta desigur nu prea se intampla de multe ori...sunt o fricoasa in fata oamenilor...una care sta in vizuina ei si nu interactioneaza cu nimeni, pt k asa nu va gresi, nu se va face de ras...nu am decat 3 prietene, doar cu ele sunt deschisa, cum s-ar spune...aaaa si a mai fost la un moment dat, de 2 ani, un iubit, dar desigur k nu am reusit sa ii fiu pe plac, mi-au luat-o inainte altele cu mai mult curaj, cu mai multe lucruri de oferit decat mine...eu sunt prea redusa in corectitudinea mea...prea la-locul-ei, prea introvertita...doar iubire, respect si fidelitate stiu sa ofer, nu ma pricep la picanterii de santaj emotional, manipulate si nu ma pricep sa fiu tare...

Nu stiu sa fiu la moda si asta imi afecteaza serios viata sociala, pana si eu ma suport greu uneori, halal caracter...nu stiu sa spun o vorba de spirit at cand trebuie, nu stiu sa spun un banc, nu stiu sa zambesc decat at cand imi vine, nu stiu sa fiu amabila decat at cand simt...

Imaginea imi e ciopartita de mutenia mea aparenta care te face sa crezi k eu chiar nu am nimic in cap...dar asta e imposibil, toti avem creier....oops am facut o gluma...aruncati cu rosii in mine, aceia dintre voi care nu au rabdare sa se straduiasca sa scoata din mine fata isteata...

Sunt doar ne-LA MODA, nu las sa mi se vada ostentativ neuronii, nu ma prefac ca sunt interesata de toti oamenii care pe mine nu ma intereseaza, nu fac complimente gratuite, nu ajut oamenii in speranta ca voi avea si eu nevoie de ei candva, nu ma trec 'busy' pe mess doar ca sa par ca sunt un om care are mereu ceva de facut, nu port haine de firma...

Sunt o cauza pierduta a epocii, sunt doar o fata imbatranita, si nu te timp, care cauta lucruri stabile, care e mult prea serioasa la 20 de ani, care sufera prea mult din cauze inchipuite, sunt doar prea trista pt o singura viata, prea realista pt a putea visa, prea NU SUNT LA MODA...

about me

...merg pe calea INfIerata a vietii, de una singura, la egala distanta de linia goala ce merge paralel cu a mea, echivalent trista si supusa traseului impus de pasii mei urniti la randul lor de goana impusa de viata cotidiana udata de nori prea albi pt scopul lor ce ma obliga sa port umbrela asta intoarsa pe dos de vantul ce bate din fata, mereu din fata, pt a-mi strica echilibrul si asa anemic de la caderi de sperante sub pseudonimul de calciu din oasele mele secatuite de imbolduri cerebrale, solzi pe picioare, pene pe maini, gol in atrii si ventricule si mii de acareturi inghesuite in mintea mea bulversata de subiectivisme...intr-un cuvant...EU